Deputatul USR Filip Havârneanu, acuzat că a vorbit beat în Parlament. Cum se apără acesta | VIDEO

Publicat: 17/04/2022, 22:29
Actualizat: 17/04/2022, 22:45

Deputatul USR Filip Havârneanu este acuzat că, în timp ce a susținut o declarație politică de la tribuna Parlamentului, ar fi fost beat.

Jurnaliștii de la Libertatea arată cum acesta vorbea greoi, se poticnea și avea unele gesturi nefirești în timpul respectivei declarații.

Mai mulți colegi ai acestuia din Parlament susțin că el ar fi mirosit a alcool în acea zi, dar, contactat de sursa citată, deputatul a explicat că a fost nevoit să ia calmante puternice din cauza unor dureri de spate provocate de un accident.

Miercuri dimineața, Havârneanu a ajuns în Parlament, unde era înscris în sesiunea de declarații politice înregistrate video și utilizate frecvent de parlamentari pentru a se promova în rândul alegătorilor.

Respectiva ședință a durat o oră și a fost condusă de fostul președinte al USR, Dan Barna. La ședință au participat peste 15 parlamentari, din toate partidele parlamentare.

Filip Havârneanu a vorbit despre deplasarea pe care o făcuse recent în Ucraina împreună cu alți parlamentari USR, dar și cu parlamentari și europarlamentari din alte state UE.

Deși vorbește liber, deputatul se poticnește des și gesticulează într-un fel care a determinat unele voci să dea de înțeles că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice.

Patru alți deputați USR au declarat pentru jurnaliștii de la Libertatea că Havârneanu arăta în dimineața aceea ca o persoană care fie era beată, fie era mahmură. Potrivit unor surse din partid, colegii i-au spus acestuia să nu ia cuvântul și să nu rămână la ședința de plen care a început ulterior.

„L-am văzut după ce a făcut declarația politică și în timpul plenului. Se tot ridica, ieșea afară și a stat până aproape de votul final. Au fost colegi care încercau să îl oprească să vorbească cu oamenii, i s-a spus să plece acasă. Cei care au stat lângă el spun că mirosea puternic a alcool, eu am văzut doar că se comporta și vorbea ca un om beat. Nu se poate așa ceva, vorbim de oameni noi în politică, dar nu orice fel de oameni”, a explicat un deputat USR din zona Transilvaniei, pentru sursa citată.

Un alt parlamentar USR a explicat că s-a întâlnit cu deputatul de Iași după accidentul despre care vorbește acesta, dar că niciodată nu ar fi fost atât de incoerent „sau să fi avut orice fel de probleme despre care să spui că i le-ar fi provocat calmantele”.

Reacția lui Filip Havârneanu

Contactat de jurnaliști, deputatul Filip Havârneanu a declarat că este nevoit să își administreze calmante puternice, după ce a suferit un accident acum aproximativ două săptămâni.

„Fiind un om de acțiune, nu am ascultat medicul. Pentru a face față tuturor solicitărilor, am rezistat în această perioadă cu calmante, pentru a putea rămâne în picioare. Este adevărat că prestația mea de la pupitrul Parlamentului nu a fost cea mai bună. Oboseala acumulată pe durata deplasării în Kiev, zilele în care nu m-am hrănit și nu am dat corpului pauza de refacere și-au spus cuvântul. Medicamentele care mă ajută să nu clachez de durere fizică dau și ele de asemenea o stare de moleșeală și somnolență, efecte pe care am crezut că pot să le ignor. Pe de altă parte, ceea ce am trăit, văzut și simțit în orașele masacrate m-a zguduit emoțional, nimeni nu este de piatră”, a transmis deputatul USR.

Colegii de partid susțin că Havârneanu ar fi căzut de pe trotinetă și ar fi fost dus la spital cu salvarea, fiind externat, ulterior, în aceeași zi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?